My date with Johnny Depp

My date with Johnny Depp-O scurta povestioara

Preludiu mental

Era duminica dimineata si desi petrecusem toata noaptea alaturi de cei mai buni prieteni, m-am trezit la ora 9 simtindu-ma mai odihnita ca oricand. Si asta nu din cauza aerului violent de curat, specific muntelui- a, da- eram in Busteni-ci datorita sperantei care incoltise si crescuse mladioasa in toata fiinta mea pe parcursul weekendului. Vedeti voi, vineri seara primisem un pont cum ca Johnny Depp, Alice Cooper, Joe Perry si Tim Burton (care se aflau in Romania pentru un concert) vor lua cina intr-un restaurant bucurestean cunoscut duminica seara. Astfel, tot weekendul mi l-am petrecut distrandu-ma la exterior, si perfectionandu-mi discursul pentru eventuala intalnire cu Johnny-in interior- ‘’Such a pleasure to meet you Mister Depp, I have always appreciated your work’’- toate astea aveam sa I le spun bineinteles pe cel mai cool si smooth ton ever. Sa nu care cumva sa se prinda Johnny ca eram topita dupa el, ca deh-toate fac asa, lesina in fata lui- NU, eu aveam sa fiu diferita ;).

Cel mai greu lucru a fost sa ma las prada sperantei- eu, o cinica pur sange. Imi pusesem toata increderea intr-un pont care putea sau nu sa se adevereasca si intr-un om cu care nu mai vorbisem din liceu (nu imi vine sa cred ca folosesc expresia ‘’din liceu’’ ca sa ma refer la un timp indepartat de prezent-dar depresiile mele despre efemeritatea vietii le voi pastra pentru alte povestioare). Si totusi, cinismul meu parea a fi eclipsat de speranta in duminica aceea. Asa ca i-am frecat pe prietenii mei sa plecam cat mai repede la Bucuresti, pentru ca eu trebuia sa ma pregatesc pentru o intalnire total improbabila cu Johnny Depp. Bineinteles ca am fost subiectul caterincii lor nemiloase tot drumul-dar, si acum anticipez, I got the last laugh, didn’t I?

Eram total agitata. Odata ajunsa in Bucuresti, am intrat pe Skype pentru cursul de germana pe care il urmez cu cel mai simpatic prof din lume. ‘’Und’’, desi eram total aeriana, am reusit sa invat despre declinarea mixta a adejctivelor atributive- a hard nut to crack- in gramatica nemteasca.

Aaanyway, dupa ce am inchis laptopul- a inceput adevarata nebunie. Clocotea panica in mine- ‘’Cu ce sa ma imbrac?’’ ‘’Chiar o sa il vad pe actorul meu preferat azi, 5 iunie 2016?’’, ‘’Nu, ceva trebuie sa mearga prost’’. Totusi, am reusit (cu greu) sa imi astampar pesimismul si am plecat spre punctul de intalnire. M-am gandit ca orice ar fii, eu ma duc acolo si vad ce se intampla.

Stalking your prey (or your favorite actor) like a BAWSSS.

Odata ajunsa in zona crepusculara, mi-am gasit un loc de panda-pe langa restaurantul unde avea sa apara divinitatea intruchipata. Si am asteptat rabdatoare. Intre timp, mi-am gasit de lucru analizand fetele ospatarilor care misunau pe acolo agitati. Tot repetau trecatorilor faptul ca restaurantul este rezervat pentru o petrecere privata. Acum eram convinsa ca ma aflu unde trebuie. Problema era ca deja se uitau astia dubios la mine- si pe buna dreptate- stateam langa un copac, se intunecase si purtam o palarie neagra fistichie, asortata nebuniei mele specifice unei ‘’groupie’’ adevarate.

Dupa asteptarea de o ora si jumatate (I kid you not), am vazut, in sfarsit, ca ospatarii s-au aliniat, iar in Univers se asternuse o liniste asurzitoare. Dintr-odata, a aparut (parca dintr-un ripple cosmic) ditamai gasca de rockeri grei, presarata cu bodyguarzii corespunzatori situatiei.

Nu pot sa va explic ce am simtit in acel moment-parca singura realitate era cea de acolo- eu si Johnny, care, spre norocul meu incredibil, se afla fix pe partea unde pandeam eu, total expus. Din pacate, mi s-a fixat privirea, concentrarea si intreaga existenta pe el si nu i-am observant pe restul- Alice Cooper, Joe Perry si Tim Burton. Insa am un respect enorm pentru ei, sunt niste ‘’creative geniuses’’ adevarati, iar lui Alice Cooper ii multumesc pentru poza pe care am facut-o deja alaturi el, la Bestival, cand aveam doar 12 ani-si mult mai multa demnitate.

In momentul ala, era timpul sa aleg: ori il pozam pe Johnny discret, de la distanta safe la care ma aflam, fara riscul de a primi pumnul faimei peste fata (powered by Bodyguards Inc.) dand astfel dovada de maturitate, intelegere si chillism ORI…o luam bat-shit crazy. Which is exactly what I did. In momentul in care l-am vazut pe Johnny, am inceput sa ii fac cu mana, leganandu-mi tot corpul for some reason. It was official: I had lost it. El m-a observat si s-a oprit asa, parca in slow-mo, facand o miscare din aia cum numai Jack Sparrow poate-slighty confused, possibly drunk, yet fucking sexy. Stiam ca ala e momentul meu, momentul in care trebuia sa scap de catusele inhibitiilor si al obsesiei pentru ‘’normalitate’’ sociala…asa ca…am cam tipat ‘’Mr. Depp, Mr. Depp-please, could you take a picture with me? I love your work!”. Cred ca l-am speriat putin, pentru ca a ramas masca pentru o secunda- o secunda care a parut o eternitate pentru inima mea, care batea coplesitor de repede si totusi nici nu o simteam.

Momentul in care Johnny Depp vine spre tine

Momentul in care un zeu cinematografic ca Johnny Depp paseste spre tine, cu un confidence salbatic, merita un capitol separat. Am trait un sentiment unic, un cocktail compus din panica+extaz si un strop de paranoia (nu uitati ca s-au oprit si bodyguarzii incruntati, care ma fixau acum cu privirea) iar cu fiecare pas pe care el il facea spre mine, eu simteam ca imi mai amorteste o bucata din corp, pana mi-a ramas doar mintea, perfect focusata, insa total vulnerabila.

Poza care va fii cunoscuta de acum ca si poza mea preferata

‘’Thank you, thank you so much, this will only take a second, thank you, thank you, thank you’’ i-am spus cu vocea tremuranda in momentul in care s-a asezat langa mine si mi-a spus un simplu ‘’Yeah, sure, no problem’’ folosindu-si accentul inconfundabil. Purta un sacou in carouri (cu cele mai neobisnuite dar smechere nuante de burgundy si gri), lanturi cu scoici la gat, o pereche de ochelari de soare ubercool si cam asta e tot ce am avut puterea sa observ la momentul respectiv. In sfarsit si in ciuda faptului ca degetele imi tremurau si lacrimile imi inundasera ochii, am reusit sa ridic mana, sa apas pe ‘’Camera’’ si sa imortalizez un moment absolut AWESOME.

The aftermath

Dupa ce am surprins super-selfie-ul meu cu Johnny Depp, el s-a desprins de mine (da, m-a si luat de spate pentru poza), iar eu i-am multumit din nou, stergandu-i o mangaiere calda pe umarul stang (cel mai frumos umar stang pe care l-am vazut vreodata :D). Trecatorii se uitau la mine admirativ, caci am fost singura persoana care desi aparent suferea de tupeita cronica- era si singura care si-a tras poza cu Johnny fucking Depp.

Drumul spre casa & lessons learned

In momentul in care Johnny m-a parasit, am inceput sa tremur si am izbucnit in lacrimi de bucurie. Am topait practic spre casa si, intr-un efort paranoic dar ulterior apreciat, mi-am trimis repede poza si pe mailul meu, si pe mailul prietenului meu, sa ma asigur ca, desi s-ar putea sa imi fure cineva telefonul (eram singura noaptea pe strazi), poza avea sa fie salvata.

Ca sa inchei ceea ce pare un efort disperat de a prelungi acel moment unic, acest articol are un scop demonstrativ: Am demonstrat ca 1) persistence beats resistence; 2) oricine ai fi (sau pretinzi ca ai fi), te transformi intr-o ‘’young, impressionable and insecure teenage girl’’ in fata unui superstar; 3) tupeul dulce aduce multe; 4) Johnny Depp e smecher si 5) Johnny Depp…e smecher.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s