De la shooting la…cratita?

Mi-am inceput duminica trecuta ca orice model…m-am spalat pe cap, m-am cremuit si mi-am luat la pachet vibe-urile pozitive in drum spre shootingul la care aveam sa particip. Nu pentru vreo reclama sau ceva, ci pentru mine. Fix pentru mine. Cand eram mai mica pozam mai des pentru tot felul de chestii dar de cativa ani m-am axat pe alte lucruri gen facultate, job si d’astea. De asemenea, nu pot sa zic nici ca imi place sa pozez…mi se pare foarte obositor- un make-up ca lumea dureaza o ora si jumatate, parul inca o ora, iar pozatul nu prea vine natural ca mereu sunt niste femei (stiliste sau asistente) care te opresc dupa absolut fiecare poza ca sa iti aranjeze putin o suvita rebela sau gulerul de la camasa. Si vreau sa spun ca dupa vreo jumatate de ora de pozat, de fiecare data cand vine cineva sa ma aranjeze jur ca mi se pare ca incepe sa o faca intentionat. Parca uneori ma atinge numai pentru o secunda, fara sa schimbe absolut nimic. Si uite asa devin foarte iritata, mi se face super cald si nu mai am chef de nimic. Dar stai ca ”iti pica fata” si trebuie sa te chinui din ce in ce mai tare sa tragi un zambet care sa nici nu para fals. Yep- shootingurile foto nu sunt asa ”glam” precum rezultatul lor- la zambetele alea strengare lucreaza o echipa imensa de oameni. Nici nu vreau sa imi imaginez cum e sa pozezi pentru ceva gen Dior sau Vuitton, ca parca ma mananca pielea numai gandindu-ma cati oameni m-ar atinge, cate retusuri se fac, cate tipete, cata frustrare. But maybe it’s just me. Din acest motiv, respect foarte mult modelinele pentru ca desi lumea le judeca pentru faptul ca par a face bani din nimic, nu e chiar asa. Chiar citeam intr-o revista: un interviu cu un top model. Nu mai stiu cine era, oricum o smechera. Subiectul interviului era ceva gen ”o zi din viata mea”. Si vreau sa spun ca ziua femeii se desfasura in mare cam asa: zicea ca de dimineata se da cu vreo 5 creme si cu nu stiu ce gomajuri naturiste care sa-ti exfolieze pielea and shit, dupaia pleca la shooting…si deja se facea gen 9-10 seara. Dupa care iesea sa manance la un restaurant (a salad perhaps?) si se culca. Deeeci asta e viata unei manechine de top? ”Sounds boring as fuck”, m-am gandit. Where are your dreams? Your hopes? Your friends? Your family? La asta se rezuma viata ei? Niste creme si o salata obosita seara?

Bineinteles ca acum par o ”hateritza” dar nu intelegeam cum de o femeie atat de frumoasa avea o zi atat de…mediocra. Deci nu vreau sa judec manechinele pentru ca saracele chiar muncesc pentru banii aia si isi dedica intreaga existenta pentru companiile care traiesc prin ele, muzele consumerismului. And let’s face it: e fun. Pentru unele persoane, e super tare sa arati bine mereu, sa te complimenteze fotografi, designeri, colegi. E tare sa calatoresti, sa cunosti chiar si celebritati maybe, sa te curteze bogatasi. FUN.

Anyway, incepusem cu faptul ca azi am fost la un shooting pentru mine. Un prieten fotograf vroia sa isi mai largeasca putin portofoliul, iar eu ma luptam cu Narcissus in cap de ceva vreme, asa ca am cedat pana la urma si am zis ca e timpul sa vad ”if i still got it”. A perfect match.

In afara de cateva kile in plus si o fata mai gen ”like it’s seen some shit”, totul a decurs super. A iesit bine, am ras, m-am simtit ”pretty”. Partea mai dubioasa e atunci cand pleci spre casa, care nu e vreun Beverly Hills mansion, ci un apartament de doua camere intr-un cartier rezidential linistit in Bucuresti (adorabil ce-i drept). Si, cand ajungi acasa, nu te asteapta vreun”chef” de 3 stele Michelin sa iti faca o salata cu seminte de chia or what’s their face, ci te trebuie sa te duci tu cu piciorusele tale la Mega Image sa faci cumparaturi (nu ca mergi prea mult-those things are everywhere). Si cand ajungi din nou acasa, cumparaturile alea nu se amesteca singure ca sa formeze o cina draguta. Tu esti aia care trebuie sa jongleze cu tigaile, cu farfuriile, sa marunteasca legumele si sa prajeasca puiu’. Deodata, manechina din tine se transforma intr-o ”pre-ball Cinederella”. O gospodina harnica, dar bineinteles ajutata si de partener-TOTUSI. Pai ce naiba…

Si uite asa stateam sa ma gandesc- cand ma simt mai fericita? Pudrata, aranjata si pozata? Sau mirosind a fum si arzandu-ma cu ulei, mancand cu prietenul meu acasa si lenevind in fata unui nou serial toata noaptea? Well, you be the judge.

czjbucatarie

 

 

Advertisements

One thought on “De la shooting la…cratita?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s